FLACARA REINVIERII

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!
Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

Ierarhia planetară şi întregul spirit al Marii Frăţii Albe




Este onoarea şi privilegiul meu să dedic această carte CELE ŞAPTE FLĂCĂRI SACRE tuturor Maeştrior Înţelepţi din această ierarhie planetară şi întregul spirit al Marii Frăţii Albe.

Acest material este publicat ca un tribut ales şi în recunoştinţă profundă pentru Maeştrii Ascensionaţi, în neobosit Devotament, răbdare, dragoste, şi determinare în a ajuta, în asistarea fiecăruia dintre noi, individual şi a întregii omeniri de pe Pământ pentru a trece dincolo de noaptea lungă şi întunecată în care noi toţi am suferit atât de mult timp.

Această bogăţie de informaţii şi înţelepciune pe care Maeştrii le-au împărţit cu noi, mai ales în ultimii 100 de ani, care cu adevărat ne-a pregătit pentru marea trezire, şi are loc chiar acum Înălţarea Pământului şi a omenirii. De asemenea, dedicăm această carte în recunoştinţă pentru Adama, Ahnahmar şi Frăţia Lemuriană de Lumină din Telos, care au păstrat Flacăra Înălţării şi care arde luminoasă să facă acest lucru, până când vom obţine suficientă maturitate şi măiestrie, ca rasă, să-l facem pentru noi înşine.


În toată Puterea și Autoritatea Prezenței mele Divine "EU SUNT", ajung umil la
Tronul Harului pentru a invoca în planul fizic al Pământului cea mai intensă
dispensație și activitate a VOINŢEI Lui DUMNEZEU manifestată vreodată în istoria timpului.

Cerem Legiunilor de Lumină care deservesc această Planetă să absoarbă
această Esență Divină în fiecare fibră a Ființei Lor și să o proiecteze în Flacăra
Inimii și în mintea conștientă a fiecărei persoane asociate cu toate guvernele
planetei noastre în orice mod, aspect sau formă.

Ardeţi cu Flacăra Cosmică a Voinței Lui Dumnezeu prin fiecare suflet care
evoluează aici și elimină toate activitățile distructive care ar putea fi îndreptate
împotriva oricărui copil al Lui Dumnezeu și a Luminii pentru care stăm.

Sigilați toate pozițiile guvernamentale în strălucirea Voinței Lui Dumnezeu.

Lăsați Flacăra Iluminării să dezvăluie Scopul și Planul Divin pentru fiecare
funcţie și individ și să dați fiecărei persoane Curajul Spiritual pentru a îndeplini perfect acest plan.

Să se manifeste Voința Lui Dumnezeu în, prin, și în jurul tuturor guvernelor lumii
ACUM și PENTRU TOTDEAUNA.

Lăsați Lumina eternă, victorioasă a Lui Dumnezeu să lumineze și să conducă

calea pentru fiecare suflet care evoluează peste tot, pe planetă.
Noi acceptăm în mod conștient această manifestare acum, în plină putere, în
conformitate cu Voința Sfântă a Lui Dumnezeu și cu scopurile sale.
Şi așa este, iubit EU SUNT!


Rugăciuni la ... / Cele ŞAPTE FLĂCĂRI SACRE
       Maeştrii Frăţiei Albe prin Aurelia L.J
   
       Traducere  Suzi Mirea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, prin Renasterea Constiintei Lemuriene!